Ziua cea Mare a Referendumului, 7 octombrie

Posted on Posted in Anunțuri

Vă îndemnăm să mergeți la referendumul din 7 octombrie 2018, este de importanță vitală pentru familiile noastre și viitorul copiilor noștri să votăm DA pentru familia tradițională.

Referendumul pentru familie

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată marţi în plenul Senatului.

107 senatori au votat pentru, 13 contra, iar 7 s-au abţinut.

Cel mai probabil, referendumul va avea loc în data de 7 octombrie.

Demersuri privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de familie au fost făcute de Coaliţia pentru Familie.

Coaliția pentru Familie este o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei tradiționale.

Aceasta are în componență peste 40 de asociații și fundații și reprezintă, informal, inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României.

La finalul lunii noiembrie a anului 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituţie, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.

Click aici pentru a citi articolul întreg pe Cuvântul-Ortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *